Dorul de casa este un tip particular de singuratate care ne nepadeste sufletul atunci cand suntem departe de casa. Pentru romani deja e un sentiment cu care s-au obisnuit si asta pentru ca mii de concetateni pleaca pentru un trai mai bun in strainatate, lasand totul in tara pentru cateva zeci de euro mai mult si o viata de caine. Pentru unii oameni sentimentul asta poate sa fie distrugator. Se estimeaza ca peste 70% dintre oamenii care s-au mutat departe de casa sufera de aceasta boala moderna, in vreme ce pentru doar cateva procente acest sindrom al dorului de casa poate sa duca si la depresie puternica.
In cazurile severa asistam si la atacuri de panica, insomnie, cosmaruri si retragere in sine, o lipsa de chef accentuata si respingerea oricarui contact cu partenerii de viata. Dorul de casa nu e o noutate. In Odiseea lui Homer, acolo unde, sub un nume formal, acesta descrie cu maiestrie sentimentul de singuratate si frustrare pe are un soldat elvetian il resimte atunci cand e departe de casa. In secolul XVII, dorul de casa era perceput ca o boala foarte grava care putea duce la deces daca nu era tratata la timp. Dupa aceasta perioada, opinia publica si-a schimbat perceptia despre ea si era copilaresc sa ai asa ceva-asa ceva simtea doar scolarul aflat in prima lui saptamana intr-o tabara, departe de parinti. Asta inseamna ca am incetat sa mai vorbim despre ea, dar aceasta inca exista si nici nu prea cunoastem multe despre ea.
Stim totusi ca anumite lucruri o declanseaza si ca altele o pot agrava, dar doar atat. Facebook-ul ne mai poate alina din dorul de casa insa e un reminder rece al faptului ca pozele nu inlocuiesc o realitate cruda. Pana la urma, dorul de casa nu are cum sa dispara complet decat daca dispare si cauza care l-a produs, adica revenim acasa.