My Blog List

O ghicitoare pentru fiecare

Multi dintre voi cunosc ghicitori si poate si mai multi sunt cei ce au invatat despre natura si lucrurile inconjuratoare prin intermediul acestor mici enigme in versuri pe care parintii si bunicii le ofera de multe ori celor mici. Dar pe langa cele clasice mai tineti minte si alte ghicitori ?
Mi-am propus azi sa va prezint o astfel de ghicitoare, mai putin cunoscuta pe care am descoperit-o absolut intamplator in timp ce cautam cu totul altceva pe net. Este vorba de o ghicitoare de toamna, absolut potrivita pentru aceasta perioada din an cand frunzele copacilor s-au scuturat iar natura da primele semne ca iarna se apropie.
Au plecat spre ţări cu soare
Păsările călătoare,
Căci la noi e frig şi plouă.
Vântul bate cu putere
Frunzele-au căzut şi ele.
În cămară adunate
Stau la sfat fructele coapte
Nu este greu de ghicit
Ce anotimp a sosit ?


Ghicitoarea asta nu o mai auzisem niciodata chiar daca pare destul de comuna. Ea vine sa povesteasca pe scurt tot ceea ce se intampla atunci cand vara pleaca iar iarna se pregateste sa isi intre in drepturi. Sunt trei luni in care pasarile calatoare isi parasesc cuiburile in cautarea unor locuri mai calde "caci la noi e frig si ploua" iar vantul incepe sa bata cu putere, scuturand copacii de frunzele ce deja s-au uscat.
Chiar si in camara s-au strans fructele pregatite si conservate, culese atunci cand vara a luat sfarsit iar acum gospodinele au tot cele trebuie pentru lunga iarna ce va sa vina.
Chiar nu e greu de ghicit ce anotimp a sosit iar eu am scris acest articol in ideea ca voi, cei care aveti deja copii o sa puteti profita de ocazie si veti incerca sa le povestiti celor mici aceasta ghicitoare, punandu-i sa va dea un raspuns.
Ghicitorile sunt o excelenta sursa de invatare pentru toti copii iar parintii ar trebui sa profite de ele, cu atat mai mult cu cat tot mai putine traditii se pastreaza acum, in aceste vremuri dominate de calculator.
La final am sa va mai spus una, dar ramane in seama voastra sa gasiti raspunsul:
O ridiche alba, dulce,
Vara-n fabrica ajunge,
O dezbraca de cojoace
Si in zahar o preface!