Exista, fara indoiala, un mod prin care fiecare dintre noi isi reprezinta la o prima vedere casa, prin prisma profesiei sale. Astfel pentru un constructor, casa poate sa fie un acoperis sustinut de pereti, pentru juristi casa presupune domiciliul comun al sotilor, pentru constructorii marilor santiere reprezinta locul unde se sapa marile fundatii ale unor noi ctitorii. Toata lumea are un loc care de oriunde ar veni sau ar pleca, poate sa fie numit casa, ori acasa. Pentru unii casa reprezinta locul in care au crescut, pentru altii reprezinta locul in care si-au trait stdentia. Casa poate sa fie un oras, o casa parasita, un bar sau o simpla gradina.
Pentru ca oriunde am fi purtam cu noi prin ani si lume un loc al nostru de suflet si de frumusete pe care ne place sa il numim “acasa”. In dulcele nostru grai romanesc, insa, cuvantul casa, poate sa fie cu un imens stejar batran sau cu un brad ale carui cetini sunt intotdeauna pline de viata. In intimitatea afectiva a romanilor casa propriu zisa - imprejmuirea, cladirea ca atare, dar si interiorul sau, caminul, vatra, lumina, semnifica spatiul nostru de suflet, si de odihna, care de oriunde am fi in lume, ne striga si ne cheama inapoi, deoarece ne este vesnic dor. “\Casa de piatra” este strabuna noastra vorba si urare pentru tinerii casatoriti, urare care inchide in ea indemnul la trainicia si la rezistenta unitatii familiale fata de toate incercarile posibile ce vor veni de-a lungul vietii.
Poate ca noi, romanii, pastram notiunea de casa sau de “acasa” rostita cu alta duiosie si inflacare de suflet, inchizand pe rand ca intr-un sipet, locul natal, plaiul copilariei, casa parinteasca, blocurile pe langa care am crescut. Pare curios cum peste ani si ani oamenii maturi, cand spun acasa mai pastreaza in suflet undeva, chiar daca destul de ascuns, asezarile de alta data, satucurile inundate de soare, de aroma de fan si de gutui. Pare curios, ca oriunde ne-am duce, ca si adulti, “acasa” ramane tot casa parintilor, ori cel putin locul in care acestia sunt. Purtam, prin noi si prin ani, satul, orasul, ulita copilariei, strazile prin care am crescut, oamenii de alta data, de parca totul ar continua sa existe, asa , ca atunci demult. In amintiri - satele copilariei mele sunt sate marunte, sate ingropate de verdeata vara, gata sa le strangi in podul palmelor cu drag. Sunt satele in care am copilarit - satele bunicilor…
In ritmul alert al vietii, resimti in special acum, in pragul mileniului III, interesul familiilor, al femeilor in special pentru crearea acelui spatiu de dor, de tihna si de frumusete, ne preocupa cu aceeasi imensa insetare pe care o aratam pentru tot ceea ce este nou.
Interesul nostru pentru confortul maxim al locuintei, pentru crearea unei intimitati unice, a unei personalizari aparte, a fiecarei locuinte, cu tot ce decurge din aceste precepte, incepand de la conceptia constructiei si terminand cu cele mai marunte detalii, ca rezolvarea practica a unor probleme mobiliare, de dotare cu aparatura moderna, ne ocupa timpul indiferent de profesia pe care o avem.
Este si aceasta poate una dintre formulele cu care, organizandu-si locuinte - omul modern cauta la acel sfarsit de mileniu sa isi rezerve cat mai mult timp pentru instruirea sa, pentru participarea la viata culturala, pentru receptarea pe cat posibil a imensei explozii informationale.