Doamna cu catelul

Locuiesc la etajul patru si nu sint deloc fericit din cauza asta. De cite ori plec de acasa, catelul, alb si pufos, de la etajul trei (un caniche pitic dat dracului!), ma latra zgomotos, zgirind cu incrincenare usa cu gherutele. Daca am ghinionul s-o gaseasca intredeschisa, se repede la pantalonii mei, ma apuca de mansete, trebuind ( vrind-nevrind ) sa-l tirii pina la parter, unde, in sfirsit, ma elibereaza, acompaniindu-mi iesire din bloc cu o ploaie de latraturi, care ma enerveaza la culme.

Javra asta mica imi calca in picioare dreptul la intimitate si ma expune oprobiului general ( vecinii ies pe la usi si bat tot felul de apropouri ). Ura sa viscerala fata de mine, incepuse cu mult timp inainte sa ma despart de Alicia, din ziua in care l-am potolit de naravul acela prost de a latra cind faceam dragoste cu stapina lui, asezind o oala mare peste dinsul. Amutise. Fricos cum era, dar si cu o fobie exagerata fata de intuneric, Bu-bu, cum ii zice Alicia, dezvoltase, se pare, o trauma psihica, o agitatie psihomotorie ( i se pusese pata ape mine! ), fiind incapabil sa-si reprime acele porniri agresive, fata de mine, in mod special. Alicia, cu care avusesem o discutie serioasa ( dupa despartire), ridicase din umeri, zimbi enigmatic ( ceva in genul “ minca-l-ar mama de baiat!”) si imi trintise usa in nas.” Cu mine ti-a mers, imi strigase ea de dupa usa, dar cu Bu-bu nu-ti merge. Te-a mirosit!”