E ciudată negaţia lipsei. Inutil să spui că ‘nu-ţi lipseşte nimic’, deoarece chiar şi atunci ceea ce-ţi lipseşte e lipsa. E dificil să nu asociezi dorinţa cu raritatea şi lipsa. Ce ne face să dorim, să arătăm spre un obiect spunând ‘doresc aceasta’. E fără îndoială un gol de fiinţă, ceva ce ţi s-a luat sau a lipsit ab initio, sau a cărui prezenţă ţi-e figurată ficţional. Nu există oameni cărora să nu le ‘lipsească nimic’, în ciuda multiplicării accesului la obiectele dorinţei, sau a renunţării (sfinţii). Satisfacţia e o iluzie culturală.
(De cercetat figura, destul de inexplicabilă, a acestui Felix B. Mai cu seamă faptul că a condus din nou BPI-ul din 1950.)
X… – omul ăsta n-a ştiut niciodată cine e. Toată viaţa lui este făcută din citate.
Studiu despre elementele hasidice ale avangardei.
El secreto de sus ojos (2009).
Exasperarea onestă a lui B. Asistăm la o dezlănţuire a legilor, măsurilor şi programelor destinate securizării existenţelor. Aproape că nu mai există altceva de o anvergură egală, ca proiect. ‘Nu vă îngrijoraţi, gândim pentru voi, vă vom proteja vieţile.’ Această unică abordare administrativă, protecţionistă, medicalistă a politicii are ceva curios. Mâncaţi bio, aici găsiţi locurile unde nu se fumează, alcoolul nu este bun iar alimentele conţin zahăr, nu depăşiţi pe autostradă 90 de km la oră etc. Se dezvoltă lent o ideologie securitară (ecologia e parte din ea), care ajunge adesea până în intimitatea insului. Singurul lucru de nespus e acela că pretinde să protejeze individul împotriva lui însuşi – bătrân reflex arbitrar. (Cum ar spune F., pretinde să protejeze eul de maleficiile sinelui, cu ajutorul bunului supraeu administrator, impersonal, transcendent, legislativ.) Poate veni oricând un cutremur. Dacă iau un tren el poate deraia. Într-o permanentă insecuritate, pericolul e o metaforă politică: ai sentimentul că nu eşti la adăpost niciodată, treptat reintegrezi condiţia de minorat. Suntem într-o ideologie a riscului zero, care se adaugă disconfortului existenţei.
(De cercetat figura, destul de inexplicabilă, a acestui Felix B. Mai cu seamă faptul că a condus din nou BPI-ul din 1950.)
X… – omul ăsta n-a ştiut niciodată cine e. Toată viaţa lui este făcută din citate.
Studiu despre elementele hasidice ale avangardei.
El secreto de sus ojos (2009).
Exasperarea onestă a lui B. Asistăm la o dezlănţuire a legilor, măsurilor şi programelor destinate securizării existenţelor. Aproape că nu mai există altceva de o anvergură egală, ca proiect. ‘Nu vă îngrijoraţi, gândim pentru voi, vă vom proteja vieţile.’ Această unică abordare administrativă, protecţionistă, medicalistă a politicii are ceva curios. Mâncaţi bio, aici găsiţi locurile unde nu se fumează, alcoolul nu este bun iar alimentele conţin zahăr, nu depăşiţi pe autostradă 90 de km la oră etc. Se dezvoltă lent o ideologie securitară (ecologia e parte din ea), care ajunge adesea până în intimitatea insului. Singurul lucru de nespus e acela că pretinde să protejeze individul împotriva lui însuşi – bătrân reflex arbitrar. (Cum ar spune F., pretinde să protejeze eul de maleficiile sinelui, cu ajutorul bunului supraeu administrator, impersonal, transcendent, legislativ.) Poate veni oricând un cutremur. Dacă iau un tren el poate deraia. Într-o permanentă insecuritate, pericolul e o metaforă politică: ai sentimentul că nu eşti la adăpost niciodată, treptat reintegrezi condiţia de minorat. Suntem într-o ideologie a riscului zero, care se adaugă disconfortului existenţei.