My Blog List

Niciodată

Niciodată, cu trenul sau avionul, n-am vrut un loc la fereastră pentru a admira peisajul. Mă interesa doar să evadez din proximitate. Fereastra îţi dădea iluzia că nu te afli într-o conservă cu alte sardele, care se înghesuie în tine, au opinii, felurite mirosuri şi din când în când mănâncă. Copil, mă uitam cu atâta disperare pe fereastră sau într-o carte, încât preferam să-mi înţepenească gâtul decât să trebuiască să întrevăd sau să reţin chipul vreunuia. Mai târziu, petreceam constant orele din tren în picioare, pe culoar, fumând sau schimbând câteva vorbe, fără să-mi ocup vreodată locul până la destinaţie.
       Mă întreb dacă acestea stau mărturie pentru iubirea mea de semeni.

       Adorabile meditaţii supulcrale ale Norei Iuga.

       După eşecul şi înfrângerea umilitoare de la Dakar, din 1940, de Gaulle se gândeşte la sinucidere.

       Inşi care se feresc să spună ‘ultima carte’, spunând ‘cea mai recentă’… De multe ori m-am întrebat de ce gradul de infantilizare e atât de mare în Balcan. Constanţa remarcabilă a nenorocirilor?

       Dispunerea temporală a patologiilor. Depresivul trăieşte numai în trecut, nu vrea să ştie de prezent şi viitor. Maniacalul nu e interesat de viitor sau trecut: obsesia lui e prezentul. Desigur că nici viitorul nu rămâne neînsoţit de mulţimea isteriilor ‘de anticipaţie’.
       Epoca e un cocteil maniaco-depresiv: melancolică (trecutul!), dar obsedată numai de prezent (eficienţă, ‘succes’). Cât de simple erau lucrurile în secolul trecut, când domneau, nestingherite, nevrozele şi le puteai drapa într-o schemă sexuală. Era simplu şi flata pe toată lumea. De când noua patologie a timpului e depresia, ai sentimentul că asişti doar la un debut, şi că lucrurile fie se vor schimba decisiv, fie toată lumea va sfârşi depresivă. Cum nivelul de exigenţă al oamenilor faţă de propriile vieţi continuă să crească, iar putinţa realizării e simetric mai mică, se întrevăd cu adevărat puţine speranţe (exceptând vreo soluţie chimică). Depresia a devenit deja o stare normală produsă de societate; ea nu mai are o dimensiune tragică, ci este o banalitate. Nivelul de depresie ridicat indică vieţi suficient de interesante. Un nivel scăzut e semnul platitudinii de mijloace şi ţeluri (viaţa rurală, de pildă, cu trei angoase simple: avere, progenitură, moarte). Curând nu vom mai fi interesaţi nici de viitor, nici de trecut, plasaţi într-un prezent pe care-l vomităm continuu, pe măsură ce palpitul vieţii se intensifică. Să vină patologiile atemporale.

       Reacţia unui bărbat când ascultă un alt bărbat: ‘Hm, ce lucruri interesante’.
       Reacţia unei femei: ‘Hm, ce interesant e bărbatul acela care spune lucruri interesante’.