Senzaţia pe care am avut-o recitind un text scolastic e aceea de delir ceţos, de sminteală nebuloasă. Ce e surprinzător la atâta risipă de subtilitate e că tot acest alambic de inferenţe pleacă de la un biet postulat, care e cel al credinţei pure. Suntem în simplitatea inocentă, luminoasă, de amiază: undeva s-a început prin a se spune eu-cred-că, şi apoi s-a coborât liniştit, etaj după etaj, în multiplu, diversitate obscură şi raţiocinaţie. La origine, totul e un als ob, un make-believe pe care-l poţi lua de la colţ de stradă, în plină zi, ca la iarmaroc sau la piaţa de peşte. Faptul că-i urmează atâta bizantină subtilitate e într-o contradicţie de tipul comicului pur cu realul, atât de descumpănitoare, încât senzaţia pe care o ai, aceea că asişti fără îndoială la un delir de fiinţă, e aproape dureroasă.
Trauma amintirilor din copilărie. Sărăcia părinţilor lui X. Mama care într-o zi, pentru a-i explica lucrurile, ia portofelul, îl întoarce pe partea cealaltă şi-i spune: Nu avem bani, de aceea nu putem cumpăra carne, să mâncăm. Aceeaşi mamă, căreia patronul îi spune în bătaie de joc, arătând resturile de mâncare: ‘Dacă vrei, ia tu astea de aici, oricum le dau la gunoi’. Copilul asistând la toate astea.
Freud către Martha, când încă erau logodiţi: ‘Ştiu bine că nu eşti frumoasă în sensul în care înţeleg asta pictorii şi sculptorii. Dacă e să dau cuvintelor sensul lor strict, mă văd obligat să mărturisesc că nu eşti o frumuseţe’ (scrisoare din 2 aug. 1882). – Groază instinctivă de adevărul nespus, compulsie a confesiunii imediate, totale.
Nu încetez să mă mir de forţa momentelor de exaltare… ‘O mişcare blândă, însoţită de senzaţie’, cum defineau cirenaicii plăcerea. Impresie, mai mult, de apoteoză a senzaţiilor, un tremur infinit, suprauman. Nu te poţi împăca să părăseşti aşa ceva. ‘Azi, aş vrea să-i intentez un proces lui Dumnezeu pentru absenteism, un proces timpului pentru exces de viteză. Un proces morţii’ (Fred B.). Nu vrei decât prelungirea la infinit, şi anularea tuturor celorlalte lumi, împreună, pentru totdeauna.
Trauma amintirilor din copilărie. Sărăcia părinţilor lui X. Mama care într-o zi, pentru a-i explica lucrurile, ia portofelul, îl întoarce pe partea cealaltă şi-i spune: Nu avem bani, de aceea nu putem cumpăra carne, să mâncăm. Aceeaşi mamă, căreia patronul îi spune în bătaie de joc, arătând resturile de mâncare: ‘Dacă vrei, ia tu astea de aici, oricum le dau la gunoi’. Copilul asistând la toate astea.
Freud către Martha, când încă erau logodiţi: ‘Ştiu bine că nu eşti frumoasă în sensul în care înţeleg asta pictorii şi sculptorii. Dacă e să dau cuvintelor sensul lor strict, mă văd obligat să mărturisesc că nu eşti o frumuseţe’ (scrisoare din 2 aug. 1882). – Groază instinctivă de adevărul nespus, compulsie a confesiunii imediate, totale.
Nu încetez să mă mir de forţa momentelor de exaltare… ‘O mişcare blândă, însoţită de senzaţie’, cum defineau cirenaicii plăcerea. Impresie, mai mult, de apoteoză a senzaţiilor, un tremur infinit, suprauman. Nu te poţi împăca să părăseşti aşa ceva. ‘Azi, aş vrea să-i intentez un proces lui Dumnezeu pentru absenteism, un proces timpului pentru exces de viteză. Un proces morţii’ (Fred B.). Nu vrei decât prelungirea la infinit, şi anularea tuturor celorlalte lumi, împreună, pentru totdeauna.