Blestem

Intr-una din serile mele romantice (cu clar de luna si tot tacimul!) ma trezesc acostat de-o tiganca (batrina si grasa!), care dorea neaparat sa-mi ghiceasca viitorul (contra unei sute de lei sau chiar pe gratis!). Fiind foarte tinar pe atunci si preocupat mai mult sa traiesc clipa decit viitorul (o sintagma eufemistica pentru mine si pentru iubita mea!) am refuzat-o destul de sever, cred, pentru ca femeia incepuse sa ma blesteme, cum nu mai auzisem vreodata (sa mor, sa-mi rup picioarele sau sa-mi pierd umbra!).

Daca primele doua blesteme nu se adeverisera, ultimul parea ca avea sanse sa se implineasca.” Tu stii ca ti-ai pierdut umbra ? ma intrebase Corina, aratindu-mi locul gol unde trebuia sa se vada umbra. A mea a disparut mai demult!”. Lumina din virful stilpului, care batea drept in crestetele noastre, nu genera acele contururi ( umbrele), opuse directiei de cadere, ceea ce mi se paruse suspect, mai intii, apoi ingrijorator. In drum spre casa, ne-am abatut pe la un prieten psiholog, caruia ii povestiram intimplarea cu tiganca si cu disparitia umbrelor.

Psihologul, ne supuse unui experient, unui test de lumina, dupa care (ajungind la acelasi rezultat ) trasese concluzia :” Umbra dispare odata cu cel care o provoaca! conchise el destul de incurcat. Se pare ca voi, ati incetat cumva sa existati! Sunteti doar niste aparente! Realitatea, dupa cum stiti, este relativa, te poate induce in eroare uneori! Alta explicatie n-am!”.