Nu sunt o fana prea mare a surprizelor. Chiar daca de multe orpoate am zis ca ador suprizele mi-am dat seama recent ca de fapt nu-mi plac. Si spun asta pentru simplul fapt ca nu stiu cum sa reactionez la ele.Pur si simpu nu stiu ce sa fac. daca cineva imi da un cadou mi se pare ca ar trebui sa ii intorc pe moment favoarea chiar daca e ziua mea ori sa fac cumva sa il multumesc, nu stiu daca trebuie sa il desfac pe moemnt sau daca trebuie sa il pastrez ca sa nu-mi arat curiozitatea. Surprizele nu sunt genul meu. Imi place sa le fac, deoarece tind sa cred ca am o experienta relevanta in ceea ce priveste personalitatea umana. Imi dau seama ce vor cei din jurul meu si doresc sa le ofer bucurii mereu. Deci sa fac mici sau mari surprize. Insa cand e vorba sa reactionez eu la ele parca pur si simplu innebunesc.
Tin minte cand prietenul meu mi-a luat ultima data o pereche de incaltari foarte scumpe, drept cadou fara absolut nici o ocazie, i-am dat o palma peste fata. a fost o surpiza pe care nici el nu o va uita prea curand. Nu stiu de ce, pentru ca pur si simplu nu am avut cum sa reactionez sau pentru ca nu trebuia sa faca un astfel de gest . Adica de ce sa dea bani multi pentru mine cand putea pur si simplu sa imi zica ce simte, nu sa imi faca cadouri scumpe… dar cine stie, poate si logica barbatilor e cumva distorsionata fata de realitate.
Alta data cand mama mi-a facut o surpriza si a venit la mine cand nu ne mai vazusem de mai bine de un an, am inceput sa tip la ea. Mi-era dor de nu mai putem de ea si cred ca am tipat din suprarare ca nu m-a anuntat ca sa ii pregatesc o primire calduroasa. cel putin asa se explica, ca doar nu m-a deranjat din absolut nimic. Oricum ar fi, cert este ca lumea este data peste cap totala si eu cu atat mai mult. Unii oameni plang de bucurie la o supriza, altii rad ca nebunii, unii se tavalesc pe jos si poate ca cei mai multi imbratiseaza. Suntem conceputi diferit chiar daca baza este aceeasi. In fond nimeni nu stie sa zica “multumesc” chiar din prima mai ales cand vorbim despre o surpriza cred ca avem nevoie de un timp sa rumegam si abia apoi sa ne dam seama ce anume ne-a lovit.
Tin minte cand prietenul meu mi-a luat ultima data o pereche de incaltari foarte scumpe, drept cadou fara absolut nici o ocazie, i-am dat o palma peste fata. a fost o surpiza pe care nici el nu o va uita prea curand. Nu stiu de ce, pentru ca pur si simplu nu am avut cum sa reactionez sau pentru ca nu trebuia sa faca un astfel de gest . Adica de ce sa dea bani multi pentru mine cand putea pur si simplu sa imi zica ce simte, nu sa imi faca cadouri scumpe… dar cine stie, poate si logica barbatilor e cumva distorsionata fata de realitate.
Alta data cand mama mi-a facut o surpriza si a venit la mine cand nu ne mai vazusem de mai bine de un an, am inceput sa tip la ea. Mi-era dor de nu mai putem de ea si cred ca am tipat din suprarare ca nu m-a anuntat ca sa ii pregatesc o primire calduroasa. cel putin asa se explica, ca doar nu m-a deranjat din absolut nimic. Oricum ar fi, cert este ca lumea este data peste cap totala si eu cu atat mai mult. Unii oameni plang de bucurie la o supriza, altii rad ca nebunii, unii se tavalesc pe jos si poate ca cei mai multi imbratiseaza. Suntem conceputi diferit chiar daca baza este aceeasi. In fond nimeni nu stie sa zica “multumesc” chiar din prima mai ales cand vorbim despre o surpriza cred ca avem nevoie de un timp sa rumegam si abia apoi sa ne dam seama ce anume ne-a lovit.