Imi amintesc si acum perioada copilariei mele in care tot timpul eram suparata pe mama si tata, fiindca nu imi permiteau sa fac x si y lucru. Mereu imi spuneau fie ca sunt prea mica, fie ca inca nu e voie, fie ca asa ceva nu se cuvine. Atunci abia asteptam sa cresc sa pot fac fix ce vreau eu, fara sa mai le cer lor socoteala. Doamne ce rau imi pare ca nu pot fi din nou copil!. Nu mi-as mai dori sa cresc mare niciodata :).
Stiu ca niciodata nu imi era permis sa merg singura la cumparaturi. Mamei ii era teama sa nu imi cumpar haine prea scumpe, sau prea scurte pentru varsta mea. Imi amintesc ca exact in acea perioada, apruse trupa Andre. Si fetele din trupa aveau niste sandale cu o talpa imensa. Toate fetele aveau asa ceva. Eu evident nu. Mama mi-a interzis cu desavarsire sa port asa ceva, la o varsta asa de frageda. Atunci am plans cred ca vreo 4 zile, azi tin sa ii multumesc. Daca as fi purtat acele sandale , azi m-as fi plans de dureri de picoare, sau varice. Azi fetitele de mici, le spun mamelor cu ce sa se imbrace. Eu nu faceam asta. :) Mie mama imi spunea clar ca trebuie sa ma imbrac cu asta, fara discutie. Despre tata nu prea am ce zice fiindca el nu se baga. :) El facea ce zice mama la acest capitol. Insa odata ajunsa la liceu, lucrurile au inceput sa se schimbe. Inainte nu ma lasa sa ma machiez. Insa cu tact, am reusit sa ajung la o intelegere cu mama. Asa ca ma machiam doar cu putin rimel, creion de ochi, si lip gloss. Cel mai tare regret lipsa de comunicare dintre mine si parintii mei. Ii iubesc, si ei la randul meu ma iubesc, insa acest cuvant nu se foloseste prea des, adica nu se folosea prea des la ai mei. Greseala asta nu o fac in familia mea. Fetita mea stie ca o iubesc, fiindca i-o spun in fiecare zi. La fel si ea.
In concluzie, dragii mei, daca in trecut nu ati avut o relatie stralucita cu parintii vostrii, credeti-ma pe cuvant ca in secunda in care vor avea un nepotel sau nepotica, lucrurile se pot schimba in bine.