Un troleibuz se deplaseaza inspre un grup de muncitori. Ai puterea sa deraiezi troleibuzul pe alta ruta cu un singur muncitor. O faci? S-ar putea sa nu conteze. Asta a gandit un profesor de la Harvard care le-a expus studentilor urmatorul experiment: esti sofer al unui troleibuz si te deplasezi cu 60 kmh. Deodata vezi in fata ta cinci muncitori lucrand la sosea. Incerci sa opresti, dar nu poti, pentru ca franele te-au lasat.
Stii sigur ca daca te duci direct in ei ii vei omori pe loc. Esti neputiincios pana cand observi o alta ruta langa drumul pe care te afli, unde e un singur muncitor care lucreaza si nu cinci. Ce faci? Omori unul ca sa scapi cinci sau omori direct cinci si nu te mai intereseaza, oricum moare cineva. Profesorul a schimbat un pic scenariu si a introdus si un stimul supriza: un grasan care sta pe un pod de deasupra drumului si care daca e daramat fix in calea troleibuzului moare dar salveaza cinci vieti. Experimentul psihologic poarta numele de dilema troleibuzului si a fost baza pentru zeci de experimente derivate pentru a testat moralitatea subiectilor. In 2007, testul a fost aplicat si userilor onlie si s-a descoperit ca 89% dintre ei ar muta troleibuzul pe cealalta ruta, iar 11% l-ar impinge pe grasan in fata troleibuzului. Contradictia-oamenii isi dau seama ca sa arunci grasul in fata masinii nu prea e placut-demonstreaza cum afecteaza emotiile judecata etica. Totusi, niste cercetatori de la Universitatea din Colorado cred ca ar fi cazul sa se renunte la dilema troleibuzului pentru ca e prosteasca-si asta e dovedit de zambetele si rasul zgomotos atunci cand subiectii aud de grasan-umorul afecteaza luarea deciziilor pe care oamenii le folosesc in mod normal pentru a evalua situatiile morale. Dilema troleibuzului nu le apartine psihologilor ci filosofilor. In anii 1960, Philippa Foot si Judith Jarvis Thomson au folosit-o pentru un experiment de gandire-sa deceleze clar intre convigeri si justificari. Majoritatea dilemelor din viata reala nu sunt variatii care implica sacrificii-nu am vazut pe nimeni care sa arunce sau sa pandeasca pe cineva care se arunca in fata locomotivei pentru a-l salva. Mai mult, grasul impins pentru a opri macelul e un stimul aiurit-cine a vazut un grasan care sa opreasca o locomotiva in viteza sau cine a putut macar misca un milimetru un tip de vreo 250 de kilograme, sa fim seriosi. O varianta mai utila si mai functionala ar fi urmatoarea: un container cu inalbitor se indreapta amenintator, de-a dura, spre o colectie de tapiterii foarte pretioase, pretentioase. Ce vei face: arunci o tapiserie pentru a absorbi tot inalbitorul si a le salva pe celelalte sau ai incerca sa previi scurgerea inalbitorului prin n metode si mijloace care-ti sunt la indemana, indirect. Mai degraba, dilema troleului ar putea fi folosita in studiul creierului.
Ar putea raspunde la intrebari de genul: Ar putea imagistica vizuala sa influenteze judecata morala? Poate un neurotransmitator sa aiba o influenta directionala asupra judecatii morale? Poate influenta limba in care citesti despre intrebarea morala raspunsul dat? Ideea cu care ar trebui sa ramanem e urmatoarea: uite un puzzle foarte interesant; daca il urmam poate invatam ceva important, nu?