My Blog List

Tratamentul melanomului


In urma diagnosticarii cu melanom, exista mai multe tipuri de tratamente care pot fi aplicate pacientului. Alegerea tipului de tratament se face in functie de stadiul in care se afla boala si de caracteristicile fiecarui pacient in parte.

Cele trei stadii ale melanomului

In cazul in care melanomul a fost depistat din timp, iar stadiul in care se afla tumoarea este unul incipient, metodele de tratare sunt mai putin dureroase, mai usor de aplicat si mai putin invazive. La melanomul primar, atunci cand acesta se afla doar la suprafata pielii, interventia chirurgicala este prima optiune. Astfel, excizia se produce in stadiul I, cand se va indeparta doar portiunea de piele care a fost afectata si putin din laturile exterioare de tesut. Totusi, chiar si dupa operatie, este necesar ca pacientul sa frecventeze cabinetul medicului dermatolog cat mai des, pentru a se asigura ca melanomul nu recidiveaza.

In cel de-al doilea stadiu al melanomului, interventia chirurgicala este completata de eliminarea unei cantitati mai mari de tesut, din jurul si dedesubtul leziunii, si poate naste necesitatea unor proceduri de chirurgie estetica, pentru a acoperi cicatricile cauzate de operatie.

Totusi, adevarul trist este ca majoritatea pacientilor ajung la medic abia dupa ce ating stadiul III, atunci cand mana medicului chirurg nu mai este suficienta. Tratamentul in acest stadiu este mult mai agresiv, este corelat cu administrarea interferonului (atunci cand sunt afectati si ganglionii limfatici), iar sansele de vindecare sunt mai scazute.

Metode de tratament

Tratamente precum chimioterapia sau radioterapia au efecte secundare greu de ignorat, care afecteaza starea psihica si moralul pacientului. Caderea parului, tulburari ale somnului, durere, stari de greata si voma, acestea sunt doar cateva dintre urmarile tratamentului. Dar ele pot fi combatute prin tratamente ambulatorii si medicamente antiemetice.

De exemplu, pentru a combate starile de oboseala cronica, se recurge la acordarea unui program mai lung de somn, necesar pacientului pentru a se reface in urma interventiilor medicale, pentru a opri voma provocata de dacarbazina se administreaza Zofran sau Anzemet, iar alimentatia echilibrata si exercitiile fizice pot usura intregul proces.

Ultimul stadiu al melanomului (cel metastatic) este foarte dificil de tratat, deoarece nu raspunde la stimulii externi, asadar rolul medicilor in acest caz este de mentinere a pacientului in viata, sub cele mai bune conditii, cu toate ca rata de supravietuire scade dramatic. Asta pentru ca melanomul se raspandeste si in celelalte zone ale corpului, inclusiv in plamani, ficat sau creier.

Exista si metode de completare a tratamentelor standard, asa-numitele terapii adjuvante. Ele pot fi: acupunctura, meditatia, tehnicile de relaxare, suplimentele de vitamine, medicamentele naturiste.

Melanomul este o boala foarte grava si extrem de periculoasa, deci trebuie sa apelezi la o clinica renumita si recunoscuta pentru rezultatele de exceptie obtinute in urma tratarii pacientilor cu afectiuni similare, cum ar fi Top-Derm, o clinica bucuresteana condusa de Doamna Profesor Doctor Olga Simionescu. Nu te juca cu propria ta viata, apeleaza la medicul dermatolog din timp si sansele tale de tratare vor creste simtitor!

Demachierea: un ritual obligatoriu

Am vazut efectul asupra pielii mele si nu este deloc placut. Daca ratez sa ma demachiez o seara, sunt sigura ca a doua zi voi avea tenul diferit. Oricat de obosita as fi sau chiar daca imi este lene, ma straduiesc ca demachierea sa fie un ritual in fiecare seara.

Nu sunt persoana exceselor. Folosesc putin fond de ten si pudra. Cei mai multi considera ca persoanele care nu folosesc niciun strop de machiaj sunt scutite de acest ritual. Insa, nimeni nu este imun la impuritatile si la praful care se depun in fiecare zi. Este important sa ne curatam tenul, pentru ca astfel ne mentinem pielea tanara si tonica.

Am crezut mult timp ca este necesar sa ma demachiez doar seara, pentru a elimina machiajul, insa este recomandat si dimineata, ca sa inlaturam excesul de sebum acumulat in timpul noptii. Trebuie sa aplicam produse specifice tipului de ten pe care il avem si sa ne hidratam corespunzator, cu creme si lotiuni tonice. Daca nu vrem sa folosim produse din comert, care alese gresit dauneaza tenului nostru, putem opta pentru uleiul de masline sau de cocos. Acestea au mai multe beneficii: sunt naturale, hidratante, eficiente pentru a indeparta impuritatile si machiajul.

Demachierea este un proces care nu ia mai mult de cateva minute, insa este de o importanta majora. Tenul nostru merita un astfel de efort!

Fashion in timpul sarcinii

Cele 40 de saptamani de sarcina incep cu insuportabilele greturi matinale – primul semn pe care organismul ni-l da ca se intampla ceva acolo, inauntru… Continua cu saptamani frumoase, dar si cu clipe grele, catre final, si culmineaza cu cel mai frumos moment din viata unei femei – acela in care devine mama.

In tot acest rastimp, corpul femeii sufera trasformari uluitoare, atat in interior, cat si la exterior, partea care de altfel pune cele mai mari probleme. Caci traim intr-o era fashion, intr-o era in care orice femeie petrece minimum 30 de minute in fata oglinzii ori de cate ori trebuie sa iasa din casa, si in care haina spune foarte multe despre cea care o imbraca. Pentru ca moda evolueza, pentru ca tendinte exista de cand lumea si pentru ca presiunea societatii o impune, au fost create si mult asteptatele haine gravide care sa iti sporeasca mandria de sine, care sa nu te faca sa arati ca si cum ti-ai fi pus un sac pe tine si care sa nu te lase sa aluneci pe panta depresiei, asa cum multe femei o fac intr-o perioada care ar trebui sa fie superba. E usor astazi sa intri in marile magazine si sa gasesti fie haine obisnuite, cu croieli care sa avantajeze si femeile insarcinate, fie in departamentele destinate in mod deosebit femeilor insarcinate, e usor de asemenea, sa gasesti pe internet o serie intreaga de magazine online cu haine pentru femei insarcinate. Oferta este foarte interesanta, fie ca vorbim despe lenjeria intima, despre blugi sau pantaloni, in general, sau despre topuri speciale. Mai mult, se poate gasi chiar si incaltaminte pentru femeile insarcinate, ortopedica, special destinata sa ajute la relaxarea piciorului obosit si umflat, si sa permita sangelui sa circule la parametri optimi. Preturile sunt si ele mai mult decat accesibile, si sunt un motiv in plus sa te relaxezi si sa te bucuri de perioada de sarcina. 

Si apropo, cand te simti pe punctul de a intra in depresie ca esti grasa si urata, anunta repede un shopping de sarcina, cu prietenele, beti o cafea (decofeinizata) ca pe vremuri si stati la o barfa mica. Viata e frumoasa si va fi si mai si…

Banii…ieri si azi

Toata lumea tanjeste sa ii aiba. Muncim ore in sir, pentru ca fara ei suntem considerati faliti, saraci, neputinciosi…un nimeni. Mii de criminali infunda inchisorile din dorinta de a avea cat mai multi si chiar a intors soti impotriva sotiilor, copii impotriva parintilor. Daca nu ai cat mai multi, fa orice, compromisuri, este sloganul societatii in care traim. Intr-un singur cuvant, toata lumea stie valoarea banului.

Insa, nu dintotdeauna a fost asa. Daca un om din vechime s-ar intoarce in timpurile noastre, cu siguranta el nu ar fi sti ce sa faca cu bancnotele si monedele pe care noi punem atata valoare. Probabil el ar considera oamenii nebuni pentru ca muncesc atata timp si depun atata effort pentru a „colectiona” cat mai multe hartii si pentru a strange „metale”. De ce? Simplu.

Se pare ca banii au fost fabricati prima data in Grecia Antica, in jurul anului 640 inainte de Hristos. Primele monede din istoria lumii au fost batute in Lidia, o colonie greceasca. Inainte de aceasta se folosea trocul, ce constituie cea mai simpla forma a comertului. Este o caracteristica economiei primitive si reprezinta schimbul produselor in natura.

Se stie ca intotdeauna sunt si adversari, indiferent de cat de buna este o inventie. Asa este si in cazul banilor. Conform unei legende, legislatorul Solon ar fi batut monede cat roata carului, pentru ca sa ii dezvete pe cetateni sa nu le acumuleze excesiv.

Atatea tari, atatea obiceiuri. Forme anormale de tranzactii, care in cultura respectiva reprezinta banii, sunt: colii de caine, folositi in insulele Solomon sau Pacific, bratarile din Coasta de Fildes, cutiele in China sau clopoteii de bronz folositi in Zimbabwe.

Tehnologia avanseaza. Oamenii sunt invatati sa foloseasca cardurile bancare, iar societatea evolueaza. Probabil banii cum ii stim noi astazi, pentru copiii nostri vor fi istorie…

O vacanta cu amintiri maramuresene

Pentru cei care doresc sa se bucure de o vacanta petrecuta intr-o odaie zugravita in istoria stramoseasca, sa se infrupte din bucate traditionale sau sa rememoreze traditii prin experimentarea proprie, atunci trebuie sa stie ca Maramuresul este locul potrivit pentru asemenea amintiri.

Optiuni de cazare sunt multiple, iar o simpla cautare referitoare la pensiuni in Maramures vine cu alternative nenumarate concretizate in ospitalitatea localnicilor si caldura intampinarii cu palinca sau afinata. Lista vacantei incepe cu obiective turistice simple ce au puterea sa schimbe lumea si oamenii din jur. Cum adevarata valoare sta in ele, poate fi redescoperita frumusetea naturii, a traditiilor si a unei experiente romanesti. O vacanta cu amintiri maramuresene reprezinta cunoasterea unei ideologii, a unei zone conservatoriste in care obiceiurile si frumosul nu sunt alegorii ci povesti care isi asteapta constant exploratorii. Lasand la o parte pitorescul peisajelor sau traditia pastrata cu mandrie de localnici, zona poate fi ofertanta si din alte puncte de vedere caci iti ofera un stimulent psihic si energetic deloc de neglijat.

In apropiere de Baia Mare, la aproximativ 47 de kilomeri se afla localitatea Targu Lapus. Aceasta poate fi considerata un punct de pornire spre o minunata vacanta in depresiunea Transilvaniei, fiind de asemenea centrul comercial, folcloric si economic pentru Tara Lapusului. Obiectivele ce pot fi bifate vizeaza Rezervatia Cheile Lapusului, lacul Lighet si cateva manastiri din apropiere. Una dintre cela mai cunoscute asezari monahale este manastirea Rohia, insa majoritatea au o vechime de cel putin 100 de ani. Insasi localitatea are o vechime de peste 700 de ani, fiind atestata documentar de prin anul 1291. O scurta cautare privind cazare Targu Lapus prezinta o gama variata de alternative atat pentru turistii romani cat si pentru cei straini.

Pitorescul orasului si al imprejurimilor trezesc sentimentul apartenentei la natura si la originea umana primara: cea a bunatatii si a divinitatii care traieste prin orice fir de iarba.

Perfeeect, fara IPhone, e mai bine…

Am avut si eu candva un iPhone. Jur ca a fost cel mai enervant telefon pe care l-am avut, ever! M-a enervat din prima clipa in care l-am deschis si nici macar nu mi l-am dorit, ci l-am acceptat pentru ca a insistat sotul meu. Poate de-aia a si murit asa repede, nu s-a simtit dorit la mine si el, smart fiind, a simtit. Desigur, glumesc. A murit pentru ca l-am scaldat in baie de limonada o noapte intreaga, fara sa imi dau seama, iar el a tot facut sfortari sa se aprinda, ceea ce l-a ars iremediabil. Nu l-am plans, deloc chiar. 

Am plans dupa banii irositi pe el si de parere de rau ca m-am lasat convinsa sa intru in gloata posesorilor de iPhone, no offence… Am urat sa il incarc in fiecare zi, am urat ca nu vedeam sub nicio forma cine ma suna ziua in amiaza mare cand soarele stralucea deasupra ecranului, am urat ca se bloca in mijlocul aplicatiilor, dar cel mai mult am urat semnalul. Sau mai bine zis, lipsa lui. Cele trei luni pana l-am inecat iremediabil aproape mi-am pierdut cativa prieteni care se saturasera sa am mereu telefonul inchis. Cum sa le explic ca el e deschis, dar ca ei totusi nu pot da de mine? Bine, sincer vorbind asta ma deranjeaza si la S III-ul pe care il am acum. Comparativ, singurul lucru care mi-a placut la iPhone a fost dimensiunea, pentru ca nici Samsung-ul tip “paleta” nu ma face sa ma simt prea fericita. 

Am descoperit de curand Galaxy S Duos si simt ca mi-am gasit perechea, cum s-ar spune, plus ca ma avantajeaza maxim ca pot folosi doua cartele in acelasi timp, ceea ce inseamna ca scap de o povara in plus. Dimensiunea e perfecta pentru un buzunar regular, pentru ca nu ies tot timpul din casa cu poseta dupa mine. In plus, se misca extraordinar de bine, pot sa jur ca mai bine decat raposatul iPhone.